landscape from greece

Arta de a reflecta

Nu îmi dau seama pe unde este reflecția (nu reflexia) în contextul înțelegerii comune, însă cred că cel mai bine o definesc și după aceea vorbim puțin despre ea. Așadar, pentru mine, reflecția are câteva roluri extrem de importante:

1. Rolul de sedimentare a unor gânduri. V-am mai spus și în trecut că am apăsat foarte des până la 20 de ani butonul “introvert mode” care, deși mi-a încurcat toate planurile sociale, a fost ca o cură de regăsire a sinelui. Aveam timp să mă gândesc la toate prostiile, de la forma norilor de pe cer și până la treburi mai serioase, precum strategia financiară sau drumul pe care vreau să-l urmez. Era o mașinărie de apărare foarte eficientă, o usă pe care puteam fugi de bullying-ul primit în pauzele de la liceu. Pe de altă parte am exersat atât de mult aceste gânduri încât acum mi-e foarte ușor să fac asta și să înțeleg experiențele pe care le trăiesc. În orice caz, acest rol este foarte important în dezvoltarea personală și mă ajută să îmbin perfect gândul și acțiunea.

2. O meditație activă. Recunosc că nu am ajuns încă la performanța de a înțelege meditația clasică pe deplin, însă tot mai multe surse din jurul meu mi-o recomandă și spun că este o modalitate excelentă de a-mi depăși fricile. I-am spus “o meditație activă” pentru că nu simt că intru în acea stare fizic, ci mental. Deși de cele mai multe ori este calmă și fără prea multe dureri de cap, sunt momente mai puțin plăcute care apar recurent cum ar fi confuzia sau regretul că o decizie din trecut a fost făcută în mod eronat. Oricum ar fi, am învățat că experiențele negative sau poate le-aș spune “mai dureroase” sunt de cele mai multe ori mai bogate în lecții de viață, asta dacă știm să reflectăm asupra lor și nu le ascundem sub preș.

3. Un proces de învățare. În funcție de cât de atrofiați ne sunt mușchii reflecției, pe atât de greoi și obositor este acest proces. Am avut de curand un client care îmi spunea că “Failure must come before the launching date, not on the launching date.”, însă asta ține în mare parte de creatorii produsului sau în cazul nostru, a procesului. Pe de altă parte, acest parcurs este similar cu orice proces de învățare sănătos (eram tentat să spun “ca cel de la școală”) care include în mod integral teoria, practica, reflectarea, observarea și aplicarea. Kolb spunea că aceste puncte sunt ciclice și poți începe cu oricare pentru că vei reveni la ele de îndată ce începi un nou ciclu.

Kolb learning graphic

O poveste care pentru mine a fost o lecție mare de viață este povestea lui Coco. Papagalul meu din copilărie care a ieșit din cușcă extrem de rar pentru că nu eram în stare să am grijă de el. Îmi amintesc că momentul în care l-am scos pentru ultima dată și i-am dat drumul prin sufragerie, a dat din aripi și a căzut aproape instant pentru că nu mai avea forță să zboare. Atunci am învățat lecția despre muschii atrofiați și despre cât de important este exercițiul (de orice fel). Și ca în toate lucrurile pe care le facem, cred că este ideal să avem o doză pe care să nu o depășim, asta în special pentru că uităm să ne antrenăm ceilalți mușchi. Arta de a reflecta poate veni la pachet cu o cantitate mai mare de introvertire sau o înclinare spre depresie. Nu zic că este așa și în cazul tău, vorbesc strict din proprie experiență, așa că ia-ți timp să te înțelegi și identifică-ți sufletul și calitatea informației cu care îți hrănești creierul.

Așadar reflecția este bună cu măsură. Dacă ne avântăm prea mult, riscăm un proces de introspecție adânc, iar dacă suntem superficiali informația nu se sedimentează. Mi-a fost tare greu să scriu despre acest subiect, însă am vrut să o fac tocmai pentru că nu văd foarte mulți indivizi vorbind despre asta.

 

Comments are closed.