couple

Un actor grăbit să iubească se legăna pe o pânză de păianjen.

Doi. Doi actori grăbiți să iubească se legănau pe o pânză de păianjez. Trei. De aici cu sigurantă știi continuarea, dar lasă-mă să-ți spun o altă poveste.

Am ales să ies din casă și să scriu despre tema asta dintr-un loc nou, așa că m-am dus la o cafenea de lângă Parcul IOR din București. Mi-am comandat cafeaua cu lapte și m-am așezat la una dintre mesele mici, roșii și rotunde. Mi-am scot laptop-ul și m-am gândit timp de jumătate de oră dacă ar trebui sau nu să scriu acest post acum. Îți spun la final de ce l-am scris astăzi și nu ieri sau mâine :).

Au trecut deja trei luni de când sunt cetățean al acestui oraș mare și misterior și recunosc că din când în când îmi mai zboară gândul la Cluj, la Dornbirn, Varșovia, Moscova și la toate celelalte locuri în care am avut ocazia să locuiesc pentru diferite perioade de timp. Am ales locurile ca punct de referință pentru că ele sunt ca niște containere care cuprind ceea ce mă definește pe mine, sau pur și simplu mintea mea le interpretează așa. Am experimentat în toate aceste locuri curiozitatea, panica, iubirea, confuzia, dar în destul de puține orașe am simțit acel sentiment de “acasă”. Am simțit asta mai degrabă cu oamenii. Acasă…

Până acum câțiva ani nu credeam în valoarea simbolică a unui spațiu, în felul lui de a-ți vorbi în funcție de ceea ce ai făcut tu acolo. Mai târziu am învățat să mă detașez fugind de locurile alea și căutând altele, virgine, care să îmi aducă acea senzație de nou, scos din țiplă. Nu știu dacă procedez corect, dar momentan funcționează. Recunosc că nu am fugit de Cluj pentru că nu îmi place, am fugit mai degrabă de valoarea simbolică pe care o resimt. Clujul mi-a fost alături în cele mai intense momente pe care le-am trăit, sau poate ar trebui să spun în cele mai intense momente de schimbare. La Cluj am iubit cel mai intens și poate că în momentul în care nu am mai putut face asta, am simțit că nu mai e locul pe care-l numeam “acasă”.

În prezent am o relație minunată. Voi deschide în schimb cutia Pandorei într-o altă scriere, nu cred că este acum timpul. Las gândurile să zboare cu dinamica lor, altfel cred că se vor lovi unele de altele și ar ieși o tocăniță cu vinete stricată, bună de aruncat. Acum vreau să scriu despre o altă relație, o relație care s-a desprins din curiozitatea de a experimenta și din dorința de a diversifica a relației “mamă”. A evoluat până în punctul în care mi-am dat seama că iubesc două ființe. What am I going to do?

Am zis de la bun început ca vreau să fiu cât mai sincer, clar și transparent, dar nu absent. Fiecare știa de fiecare și deși nu s-au întâlnit niciodată, cred că și-au simțit prezența. Eu le-am făcut cunoștință prin mine, nu direct, însă m-am lăsat purtat de gestul sincer de a fi corect până în momentul în care am colapsat. Am căzut din picioare emoțional, toți trei.

Eram trei actori într-o lume care părea sincer a fi reală, actori care încercau să mimeze relația perfectă, dar pe fiecare ne încurca celălalt. Cât de similar, pe bune! Aproape ca într-o piesă de teatru improvizată, fără public, peticită, prost jucată și într-un final rănită. Era clar pentru toată lumea că cineva va trebui să plece acasă cu gândul că nu a jucat bine și că este cel mai prost actor. Lucru care nu este adevarat. Fiecare și-a jucat rolul cât de bine a putut și fiecare a vrut să plece acasă cu rezultatul pe care și-l imagina. Eu în schimb nu am știut niciodată să gestionez situații în care cineva, indiferent de ceea ce făcea, trebuia să piardă și acesta a fost punctul în care m-am simțit copleșit de multitudinea emoțiilor pe care am fost nevoit să le gestionez, atât la mine, dar și la Cris și Ade.

The feeling is simple. Meet somebody. Find them attractive. Find them funny. Find them quirky, find them refreshing, find them to be everything your partner is not. Call it lust, call it love. Call it something, because at the very least, it is something. You cannot deny that.

Link către articolul pe care l-am citat. Unul simpatic de altfel.

Ce am făcut? Prima dată am vrut să împac și capra și varza, așa că am incercat să găsesc o soluție fericită pentru toată lumea. M-am gândit la poliamorie și dacă aș putea-o face să meargă. Am citit despre chestia asta, le-am întrebat și pe fete și mi-am dat seama că niciunul dintre noi nu este pregătit pentru așa ceva. Cel puțin cultural (de parcă-i puțin) nu aveam capacitatea de a percepe un alt partener sexual în viața clasică de cuplu. După ce am văzut că toata treaba cu poliamoria nu avea să meargă, m-am gândit că trebuie să aleg o variantă dintre cele două. Acum că ma uit retrospectiv mă bucur că nu am avut mai mult de două variante :). Știu că următorul pas a fost pragmatic, lucru care nu mă definește, dar acest pragmatism s-a activat în momentul de criză. Am luat o coală A4 ca să-mi încapă și am scris pentru fiecare parteneră avantajele și dezavantajele pe care le puteam avea din situația ipotetică pe care am născut-o. Ce naștere prematură și pe lângă asta ghici ce? Egalitate! Era evident că urma să fie egalitate atâta timp cât mintea mea nu putea cântări valoarea. Am încercat să ies aici din superficialitatea tindărească cu care le vedeam pe fetele astea două și să mă uit puțin la mine. Problema era aici *arăt cu degetul spre cap*. Cu ajutorul lui Ade mi-am dat seama că eu sunt două personaje într-un singur corp. Cristi unu și Cristi doi!

Cristi unu și Cristi doi? Da, da, Cristi unu și Cristi doi. Era clar că la unul dinte cei doi trebuia să renunț pentru a-i lăsa celuilalt spațiu suficient să se dezvolte și pentru a deveni un întreg. Sună meta, abstracto-science-fiction, confuzant. Doi actori într-unul singur? Sfinte zeu poliamoros! Un actor abia își ține în frâu propriile sentimente, da păi când vorbim de doi într-unul? Dacă Dumnezeul asta care ne-a făcut m-a binecuvântat cu oferta un Cristi + unul gratis, cred din tot sufletul că este cea mai proastă ofertă de marketing pe care am putut-o primi până acum de la viață.

Când și cum apar Criștii? Ei bine, aceștia apar în diferite etape sau stări ale mele, sunt crizele prin care trecem cu toții și pe care cei mai mulți dintre noi le evităm, le ascundem sub preș sau aplicăm cea mai comodă metodă de a fugi temporar de ele. Cred cu tărie că un tratament preventiv este ideal, înainte ca aceste sentimente să ne azvârle într-o depresie din care mai poți ieși doar cu ajutor specializat. Așa că am mers mai departe și am mai luat o coala A4 pe care am început să scriu când apar cei doi Criști și mi-am dat seama că:

○ Cristi 1. Este un tip la casa lui, familist și care vrea o relație de lungă durată, calmă, sigură și pasională. Un tip sensibil care ascultă blues anilor 60, jazz și Katie Melua (asta îmi cântă acum în fundal). Un romantic într-un cuvânt. Oh, dar mi-am amintit de ce zicea Allan de Botton despre acest construct social. Recomand, o lectură podcastiană foarte misto pe timp de seară.

○ Cristi 2. Este un rocker pletos, veșnic neliniștit, în căutare de aventuri și gigs-uri. Își alimentează emoțiile din muzică, dar ascultă predominant metal și este adeptul curentelor alternative. Vrea să fie diferit și caută noutatea în orice deși îl neliniștește. Este ca piesa asta de la Dream Theater, in contratimp si agitată. Rebel, într-un singur cuvânt.

Așa a fost și cu cele două iubiri mari pe care am avut ocazia să le experimentez în paralel. Două iubiri frumoase, o iubire pentru Cristi unu, o altă iubire pentru Cristi doi. După ce am completat acea coală A4 mi-am dat seama că nu pot arunca o jumatate din mine la coș, cu atât mai mult, nu pot arunca una dintre cele două relații la coș.

Cum ai luat decizia de a rămâne într-una dintre cele două relații?

A fost cea mai grea decizie pe care am luat-o de până acum și cred că se datorează în mare parte faptului că trebuia să gestionez și sentimentele altor persoane pe care le iubeam. Cred că atunci când vine vorba doar de mine, ma pedepsesc ușor și îmi este mult mai comod să fiu masochist emotional. Ce urât sună (și nu numai)!

Trei. Trei actori grăbiți să iubească se legănau pe o pânză de păianjez, însă pânza s-a rupt.

Decizia am luat-o parțial din același motiv clasic de apărare care ne face rău și vulnerabili în fata propriei persoane. Am ales să fug în stilul meu și am ales să umplu cu sentimente un alt container, un alt oraș. Și uite așa când am plecat din Cluj singurele bagaje pe care le-am lăsat acolo sunt niște gânduri de dor, niște gânduri de neliniște și niște gânduri că în viitor va trebui să revin asupra lor și să le găsesc o altă formă rezolvare. Până atunci vreau să învăț să stau față în față cu problemele pe care le am și să le rezolv, să-l las pe primul Cristi în viața mea și să-i ofer sprijin celuilalt să își găsească calea.

Motivul pentru care am scris asta acum este pentru ca după luni în care nu mai știam nimic de ea, Cris mi-a scris și mi-a spus  că îi este dor de mine. Cred că sentimentele sunt reciproce și că îi este greu.

Închei scrierea prin a-ți spune, dragă Cris, că și mie îmi este dor de tine!

Comments are closed.