a man walking

10 abilități la care trebuie să mai lucrăm

Mi-am amintit de curând că anul trecut, în autocar din Dresden spre Leipzig, m-am uitat la un filmuleț despre zece abilități care sunt greu de învățat și rafinat. L-am tot căutat și întâmplarea face că l-am scris într-un fișier pe care l-am ascuns bine prin folderele calculatorului. L-am găsit și vreau musai să le trec într-un post, astfel vor rămâne mereu la suprafață. Pe lângă asta voi face un exercițiu de sinceritate și voi lega toate aceste skill-uri de experiența mea personală.

Așadar, iată cele zece abilități pe care trebuie să le învățăm sau să le mai rafinăm:

1. Speaking up. Se referă în mare parte la public speaking, iar tipul spune că este o abilitate necesară, altfel devine o datorie pasivă pe care o cărăm după noi prin viață. Cred că din toate abilitățile, la public speaking am lucrat cel mai puțin, dar foarte de curând am descoperit că, față de cum eram mai acum 2-3 ani, reușesc să mă concentrez pe subiect mult mai mult și nu-mi mai pierd firea când vine vorba să apar în fața a 10-20 de persoane. Mi s-a întâmplat recent la One World Romania – Civil Society Pitch-ul de anul ăsta în care am simțit că am participat cu idei și nu mi-a fost teamă să mi le expun.

2. Being honest with yourself. Mark Cuban, tipul care vorbește spune într-o idee generală că tindem să fim superficiali (pe subiectul antreprenoriatului) când vine momentul să abordăm/ asimilăm experiențele de succes ale altora. Le copiem fără a ne gândi la strategie, iar ăsta este un lucru iresponsabil, superficial. Mă recunosc pe mine în momentele din liceu, dar cred că am lucraf foarte mult la a fi sincer cu tine însuți și cred că într-un anumit punct am ajuns în cealaltă extremă. Prea multă sinceritate spusă direct pe care uneori nu o pot digera până la capăt.

3. Having Confidence. Robin Sharma în cazul ăsta, tot în business și antreprenoriat, spune că a încrederea este un mușchi care trebuie antrenat constant și că dacă nu îl antrenăm, capacitatea lui de a funcționa scade, se atrofiază. Eu sincer aș duce subiectul încrederii la un nivel și mai general și l-aș transpune în toate experiențele noastre de zi cu zi (pentru că ele sunt exercițiul cel mai comod pentru a ne antrena acest mușchi), de la a avea curaj să întrebi pe cineva pe stradă dacă te poate ajuta cu ceva, la a te urca în avion (în cazul meu). Eu am început să îmi construiesc încrederea destul de recent. Îmi impun să fac lucruri de care îmi este frică tocmai pentru a-mi demonstra că totul este bine și că nu se întâmplă nimic.

a child playing in a park

4. Listening – “Learn to be the last to speak”. Ca un mic studiu de caz personal, am fost în nenumărate situații în care vorbeam cu prieteni și aveam senzația că vor doar să-mi dea un răspuns și că nu au înțeles pe bune ce-am avut de zic. Pe de altă parte mă consider un tip răbdător și am lucrat foarte mult la capacitatea de a asculta. Cred că lucrurile astea sunt situaționale și foarte ușor influențabile de mood, locație sau cantitatea de somn asimilată în noaptea dinaintea întâlnirii. Pe de altă parte, abilitatea de a asculta ne-a fost redusă dramatic în momentul în care comunicarea a început să se dezvolte în mediul online, unde semnele non-verbalului nu mai există (non-verbalul reprezentând peste jumătate din limbajul nostru). Cred că va fi în continuare un trend descendent în ceea ce privește abilitatea de a asculta, însă ăsta va fi un avantaj major pentru ce-i ce-l vor deține pentru că nu cred că este cineva care să nege calitatea asta.

5. Time management. Bishop Jakes spune în speech-ul lui că trăim într-o generație care a explodat cu idei. “We are busier than any other generation we have seen in the last 300-400 years and we think we are effective because we are busy.” Jakes zice bine, dacă ești ocupat nu înseamnă că ești și eficient. În liceu îmi lăcea să mă joc mult și mai târziu am ajuns să regret pierderea acelui timp pentru că aș fi putut să învăț foarte multe alte lucruri, așa că mi-am impus să nu mă mai joc nimic și să înlocuiesc asta cu cititul. Citesc orice mi se pare interesant. Acesta a fost exercițiul pe care l-am făcut eu pentru a învăța să devin mai bun în industria mea. Pe de altă parte, mi-a fost mereu frică să nu ating sau să mă apropii de un deadline, așa că de cele mai multe ori mi-am terminat treburile înainte de asta. Cred că felul în care ne gestionăm timpul ține în mare parte de obișnuință și vă spun din proprie experiență că este al naibii de greu să-ți schimbi ritualul și conceptele cu care ești obișnuit.

“We’re working on our hair, our bodies, we do everything except the most important thing is to value our time. It takes time to be creative.” – Bishop Jakes

6. Stop whining (nu te mai plânge). Subscriu la ideea Iyanla-el din speech în care spune că “nu am fost niciodată conștientă de cât de mult mă plangeam și criticam.”. Eu cred că personal mai am foarte multe de învățat până să nu mă mai plâng, ba că un am nu știu ce, ba că nu pot să călătoresc, ba că mi-e frică să fac ceva, etc. De obicei mă plictisesc repede când mă plâng și pentru că am senzația că acest gest face ca problemele mele să pară mult mai monstruase decât sunt în realitate și în momentul în care mă pun să le rezolv, uit să mă mai plâng. La mine funcționează chestia asta.

7. Staying present in the moment (trăiește momentul prezent). Mel Robbins: “If you’re living in the past you’ll be depressed. If you are living in the future you will be anxious. The present is where the gold is.”. Nu știu ce aș mai putea adăuga la ce a spus Mel. Ca și experiență personală, pentru că trecutul, prezentul și viitorul nu au o delimitare clară în mintea mea, îmi este uneori foarte ușor și comod să mă las purtat pe un val de amintiri și să devin melancolic sau să mă gândesc la situații ipotetice ce ar putea să răsară la experiențele deja planificate. Cert este că mai am mult de lucru pe partea asta și sper ca meditația sau renunțarea la acest “control freak syndrome” să mă ajute.

8. Being consistent. “Success is a journey, it’s not a destination.” – Pryianka Chopra. Putem vorbi de succes la modul general, în business sau în drumul tău spre regăsire. Ideea care mi se pare interesantă este că trebuie să ne acoperim eșecurile de succes, însă eșecul este cea mai sinceră și autentică cale înspre succes. Simt că este de reflectat mult pe subiectul acesta, însă cred într-adevăr că dacă te ții de treabă, la un moment dat va ieși ceea ce ne propunem. La mine a funcționat cu fotografia și filmul, acum încerc cu nutriția și body-building-ul.

9. Getting enough sleep. “I hate being tired more than I hate anything” spune Arriana Huffington. Nu sunt multe de spus aici. Somnul este esențial pentru mentenanța corpului și a creierului. Basically, pe la 40-50 de ani nu mai ești întreg la minte dacă nu iei doza recomandată de somn. Eu sunt intr-un moment în care încerc să ma pun la somn mai devreme, dar am atâtea idei înainte să adorm încât mă țin treaz și de cele mai multe ori adorm din inerție. Un alt capitol la care mai am de lucrat mult este ecranul tabletei fără de care nu pot adormi. Simt că vreau să aud pe cineva vorbind sau pe cineva care face ceva. Un obicei de care ar trebui să scap și la care nu am lucrat deloc.

10. Having empathy. Empatia este un concept abstract și suficient de subiectiv pentru a-l defini clar, dar este important să putem sau să încercăm să rezonăm cu ceilalti. Până la urmă suntem toți conectați unii de ceilalți. Pentru mine, acest capitol este situațional. Dacă sunt ok cu mine, nu sunt pe grabă și sunt într-un moment pe plus, atunci sunt mult mai disponibil în a-l asculta și a-i oferi empatie celui cu care vorbesc. Dacă în schimb am probleme de rezolvat, sunt pe grabă, atunci sunt foarte ușor de iritat și tind să-mi rezolv problemele în primă instanță, iar apoi să-i ofer celuilalt atenția mea. Cred că ideea este din nou să învățăm să ascultăm și să facem ceea ce ne place. Astfel, vom fi mai puțin stresați de mediile externe și ne vom raporta la experiențele altora ca să creștem.

Cam acestea au fost cele zece abilități la care trebuie să mai lucrăm și sper că v-a venit inspirația în timp ce ați citit articolul. Ca și disclaimer, motivul pentru care am participat cu experiențe personale este în special pentru că rezonăm mai mult cu experiențele unor prieteni sau oameni apropiați și ne este mult mai ușor să le comparăm cu ceea ce simțim noi. Am vrut doar să ofer o bucată din mine, la care dintre cele zece abilități am lucrat și la care mai am de investit.

 Puteți urmări filmulețul aici: 10 Skills That Are Hard to Learn, But Will Pay Off Forever!

Comments are closed.